Cine s-a întâlnit cu Gnaeus Pompeius?

Pompée le Jeune (né en 75 av. J.-C. et mort le 12 avril 45 av. J.-C.), Gnæus Pompeius en latin, était un homme politique et général romain sous la République romaine. Il était le fils de Pompée le Grand et le frère de Sextus Pompée.

Pompée le Jeune était le fils aîné de Pompée et de Mucia Tertia, sa troisième épouse. Lui et son jeune frère Sextus Pompée ont grandi dans l'ombre de leur père, un des plus grands généraux et hommes politiques de Rome, mais aussi par la suite un ennemi de César. Lorsque celui-ci franchit le Rubicon en 49 av. J.-C., déclenchant de ce fait la guerre civile, Pompée le Jeune fuit Rome avec son père et de nombreux sénateurs conservateurs.

Après la défaite des légions de Pompée lors de la bataille de Pharsale en 48 av. J.-C., et son assassinat en Égypte le 27 septembre de cette même année, Pompée le Jeune et son frère rejoignent la résistance républicaine. Dans la province d’Afrique, ils retrouvent Caton d'Utique et Metellus Scipion, ainsi que quelques sénateurs qui, avec leurs armées, s’apprêtent à affronter César. Cette résistance se terminera par une défaite des troupes républicaines à la bataille de Thapsus en 46 av. J.-C. Cependant les deux frères réussirent à s’échapper aux îles Baléares, où ils sont rejoints par Titus Labienus, un ancien général de César. Ensemble, ils levèrent des légions en Hispanie.

C’est donc le 17 mars 45 av. J.-C. à la bataille de Munda que les dernières légions républicaines et les légions de César s’affrontèrent. Malgré un rapport de force plus ou moins équivalent, et après une lutte acharnée, les armées de César percèrent les lignes républicaines. Il s’ensuivit une fuite des légions républicaines dans laquelle 30 000 hommes moururent. Titus Labienus mourut au combat alors que les frères Pompée, Gnæus et Sextus, parvinrent à s'échapper une nouvelle fois. Cependant, Pompée le Jeune fut capturé et exécuté pour trahison peu de temps après. Son frère Sextus survit dix années de plus, prenant part à la guerre civile qui se poursuit entre Marc Antoine et Octavien, avant d'être exécuté en 35 av. J.-C..

Cleopatra (în greacă Κλεοπάτρα, n. 13 ianuarie 69 î.Hr., Alexandria, Regatul Ptolemeic – d. 12 august 30 î.Hr., Alexandria, Regatul Ptolemeic) a devenit Cleopatra a VII-a a Egiptului, la moartea tatălui său, Ptolemeu al XII-lea, în anul 51 î.Hr..

Cleopatra a VII-a Filopator a fost ultimul conducător al Regatului Ptolemeic din Egipt, regină și faraon. Ca membru al dinastiei ptolemeilor, ea a fost descendent al fondatorului Ptolemeu I Soter, un general macedonean grec și companion al lui Alexandru cel Mare. În anul 58 î.Hr, Cleopatra și-a acompaniat tatăl, regele Ptolemeu al XII-lea, pe durata exilului la Roma după o revoltă din Egipt, care a devenit atunci un stat clientelar al Romei. Între timp, fiica sa, Berenice a IV-a a pretins tronul, dar apoi în 55 î.e.n. a fost ucisă când Ptolemeu s-a întors în Egipt cu asistență militară romană. Când Ptolemeu a murit în anul 51 î.Hr., Cleopatra și fratele ei, Ptolemeu al XIII-lea, s-au căsătorit și au fost desemnați succesori pentru a conduce Egiptul, dar regatul a căzut într-o perioadă de război civil dintre cei doi.

În anul 48 î.Hr., învins la Bătălia de la Pharsalus de către Iulius Cezar, generalul Pompei a fugit în Egipt, sperând ca va primi sprijin de la egipteni, fiind aliat politic lui Ptolemeu al XII-lea. Dar Ptolemeu al XIII-lea a ordonat asasinarea sa.

Iulius Cezar și trupele sale au sosit la Alexandria, ocupând orașul. Cezar a încercat să facă o reconciliere dintre cei doi frați ptolemeici pentru ca rutele dintre Egipt și Roma să fie sigure, dar a eșuat după ce Ptolemeu a văzut că termenii lui Cezar mai mult o favorizau pe sora sa Cleopatra decât pe el. Forțele lui Ptolemeu au început astfel să asedieze palatul în care se afla Cleopatra și cu Cezar. Însă Cezar a izbutit să respingă forțele inamice cu ajutorul unor întăriri din partea lui Mithridates I de Bosfor, Ptolemeu al XIII-lea a fost ucis în bătălia de pe Nil din anul 47 î.Hr., sora vitregă a Cleopatrei a fost exilată în Efes. Cezar i-a declarat pe Cleopatra și fratele ei mai mic, Ptolemeu al XIV-lea, drept conducătorii legitimi ai Egiptului. Între timp, Cezar a întreținut o relație intimă cu Cleopatra, ceea ce a dus la nașterea unui fiu, Cezarion. Cleopatra a călătorit la Roma ca regină clientelară în anii 46-44 î.Hr. la invitația lui Cezar, locuind în vila sa. Dar după asasinarea lui Cezar de către senatorii conspiratori , Cleopatra s-a întors în Egipt. L-a asasinat pe Ptolemeu al XIV-lea și l-a numit pe Cezarion drept co-rege.

În războiul civil al liberatorilor din anii 43-42 î.Hr., Cleopatra s-a alăturat triumvirilor (succesorul și nepotul lui Cezar, Octavian, Marcus Antonius și Marcus Lepidus) împotriva forțelor pro-republicane conduse de Brutus și Cassius, asasinii lui Cezar. După ce asasinii lui Cezar au fost înfrânți și controlul asupra imperiului a fost împărțit între Augustus (în vest) și Antonius (în est), Cleopatra s-a întâlnit cu Antonius în Tarsos în anul 41 î.e.n., debutând relația lor intimă, ce a dus la nașterea lui Alexandru Helios, Cleopatra Selene a II-a și Ptolemeu Filadelfus. Acesta a executat-o pe sora sa vitregă, Arsinoe, la comanda ei, și a devenit principalul aliat al regatului ptolemeic, primind finanțări și ajutor militar de la Cleopatra în campaniile sale împotriva Imperiului Part și Regatului Armeniei.

Prin testamentul său, publicat si citit in senatul roman de către Octavian, Antonius i-a declarat pe copiii Cleopatrei și ai lui drept conducători și moștenitori ai teritoriilor aflate sub autoritatea triumviratului roman estic, ceea ce ar fi însemnat pierdere de teritorii pentru Roma. Acest act care i-a înfuriat pe senatori, divorțul lui Antonius de sora lui Octavian, Octavia Minor, care a ofensat mapamondul latin, dar și căsătoria cu Cleopatra, a dus la izbucnirea unui nou și ultimul război civil al republicii romane. Octavian a intrat în război, forțând aliații lui Antonius din senatul Roman să declare război Cleopatrei. În Bătălia năvală de la Actium din anul 31 î.Hr., flota navala a lui Antonius pierde în fața flotei lui Octavian, se retrage în Egipt și se sinucide. Forțele romane conduse de Octavian ocupă Egiptul, iar când Cleopatra află că avea să fie adusă prizonieră la Roma, se sinucide prin otrăvire.

Personalitatea Cleopatrei continuă să ne influențeze și astăzi prin lucrările și operele artistice moderne. Istoriografia romană și poezia latină o critică, portretizând-o ca pe o regină depravată, imagine propagată și în literatura medievală și renascentistă. În arta vizuală, frumusețea Cleopatrei e reprodusă și portretizata în busturi, picturi, sculpturi, monede, mozaicuri, opere, scenete de teatru, filme, seriale și chiar jocuri video, fiind cea mai celebra regina egipteană după Nefertiti.