Cine s-a întâlnit cu Catherine Bagration?

Catherine Bagration, född 7 februari 1783, död 21 maj 1857, var en rysk salongsvärd. Hon var i sin samtid känd som skönhetsikon, för sin excentricitet och för sitt äventyrliga liv. Hon ryktas ha varit hemlig rysk agent, agerade informell diplomat för antifransk och prorysk politik och ska ha medverkat till att Österrike anslöt sig till koalitionen mot Napoleon I. Hon höll salong i Wien 1810-15 och i Paris från 1815.

Dotter till greve Paul Martinovitj Skavronskij, sändebud i Neapel, och Jekaterina von Engelhardt, som var systerdotter till Potemkin. Hon blev gift i slottskyrkan i Gatchinapalatset den 2 september 1800 med general furst Pjotr Bagration i ett äktenskap arrangerat av tsaren. Hon ska vid vigseln ha varit förälskad i greve P. Palena. År 1805 lämnade Catherine Bagration maken och reste till Europa, där hon stannade under förebärande av sin hälsa. Hon reste mellan hoven och blev en känd gestalt i hela Europas societetsliv. Hon kallades "Le Bel Ange nu" ("naken ängel") på grund av sin förkärlek för genomskinliga klänningar och "Chatte Blanche" ("Vit Katt") - för sin sinnlighet. Hon hade ett förhållande med prins Metternich och höll en prorysk och antinapoleonsk salong i Wien. Hon genomdrev en bojkott av franska ambassaden i Wien och ska som informell diplomat ha medverkat till att Österrike anslöt sig till koalitionen mot Napoleon. Under Wienkongressen 1814 hade hon, då kallad "ryska Andromeda ", ett förhållande med tsaren tillsammans med "Cleopatra Kurland" (Wilhelmine av Kurland). Enligt samtida rapporter ska dock tsaren snarare ha haft affärsmöten med henne, då hon möjligen var en rysk agent, även om det inte har bevisats. Hon 1815 till Paris, där hon öppnade salong och blev bekant med Balzac. Hon gifte sig 1830 med brittiska generalen och diplomaten Caradoc, Lord Howden (Sir John Hobart Caradoc, 2nd Baron Howden av Howden och Grimston) (1799 - 1873).

Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein (n. 15 mai 1773, Koblenz — d. 11 iunie 1859, Viena) a fost un om de stat austriac și unul dintre cei mai importanți diplomați ai timpului său.

A făcut parte din marea aristocrație imperială, născut fiind în familia conților (în germană Graf, în Transilvania Grof) renani von Metternich-Winneberg. În anul 1813 a fost primit titlul de principe (în germană Fürst).

Din 1809 a ocupat funcția de ministru de externe al Imperiului Austriac. În ultimii ani de domnie ai împăratului Francisc I și în perioada domniei împăratului Ferdinand I, a fost de facto, conducătorul statului austriac.

La Congresul de la Viena, a fost principalul negociator și eminența cenușie a istoricului eveniment.

Din punct de vedere politic, el apare ca un apărător al drepturilor monarhice inalienabile, într-o Europă în care începea să adie vântul democrației, fiind considerat deseori un conservator inflexibil și reacționar.

Perioada dintre înfrângerea lui Napoleon la Waterloo în 1815 și Revoluția din 1848 este cunoscută ca Epoca lui Metternich.

Regimul conservator instaurat în Austria și-a găsit expresia clasică în politica promovată de cancelarul Metternich (1773–1859). În concepția sa „liniștea și stabilitatea” erau scopurile principale ale oricărui lider politic. Asemenea noțiuni ca „libertate", „parlamentarism” îi erau cu desăvârșire străine. Ele i se asociau doar cu noțiunile de „boală, vulcan, incendiu, revoluție”. Pentru a menține ordinea în imperiu, el recurgea frecvent la metode represive.

Metternich nu nega verbal posibilitatea înfăptuirii unor reforme, dar afirma totuși că orice reformă este o cedare și destabilizează sistemul monarhic. Principiile preferate ale cancelarului în politica națională erau: centralizare, germanizare și catolicizare.