Cine s-a întâlnit cu Elisabeta I a Angliei?

Elisabeta I (în engleză Elizabeth I; n. 7 septembrie 1533, Greater London, Anglia, Regatul Unit – d. 24 martie/3 aprilie 1603, Greater London, Anglia, Regatul Unit) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură „că îi va purta de grijă până la moarte.”

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.

S-a înconjurat de un grup de consilieri de încredere, conduși de William Cecil, I Baron Burghley. În politică a fost mai moderată decât tatăl său, fratele și sora sa. Unul din motto-urile sale era video ed taceo(Văd și nu spun nimic). A adoptat o diplomație prudentă, față de marile puteri ale Europei din acea vreme Franța și Spania. După izbucnirea războiului anglo-spaniol, Spania a încercat să cucerească Anglia, iar înfrângerea Armadei spaniole este una din cele mai mari victorii din istoria Angliei.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. A fost și o perioadă de extraordinară înflorire artistică și culturală: dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care au trăit în timpul domniei sale.

În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost calificată o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Spre sfârșitul domniei, o serie de probleme economice și militare i-au afectat popularitatea. Totuși îi este recunoscută carisma și încăpățânarea, într-o perioadă în care suveranii din țările vecine înfruntă dificultăți interne care le periclitează tronurile. Ca în cazul rivalei sale Maria regina Scoției, care închisă în 1568 este executată în 1587. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulterior la paisprezece.

După scurtele domnii ale fraților săi vitregi, cei 44 de ani de domnie ai Elisabetei au dat stabilitate regatului și au ajutat la crearea identității naționale.

Robert Dudley, 1st Earl of Leicester (24 June 1532 – 4 September 1588) was an English statesman and the favourite of Elizabeth I from her accession until his death. He was a suitor for the queen's hand for many years.

Dudley's youth was overshadowed by the downfall of his family in 1553 after his father, the Duke of Northumberland, had failed to prevent the accession of Mary I. Robert Dudley was condemned to death but was released in 1554 and took part in the Battle of St. Quentin under Mary's husband and co-ruler, Philip, which led to his full rehabilitation, but also to the death of his older brother Henry. On Elizabeth I's accession in November 1558, Dudley was appointed Master of the Horse. In October 1562, he became a privy councillor and, in 1587, was appointed Lord Steward of the Royal Household. In 1564, Dudley became Earl of Leicester and, from 1563, one of the greatest landowners in North Wales and the English West Midlands by royal grants.

The Earl of Leicester was one of Elizabeth's leading statesmen, involved in domestic as well as foreign politics alongside William Cecil and Sir Francis Walsingham. Although he refused to be married to Mary, Queen of Scots, Leicester was for a long time relatively sympathetic to her until, from the mid-1580s, he urged her execution. As patron of the Puritan movement, he supported non-conforming preachers but tried to mediate between them and the bishops of the Church of England. A champion also of the international Protestant cause, he led the English campaign in support of the Dutch Revolt (1585–1587). His acceptance of the post of governor-general of the United Provinces infuriated Queen Elizabeth. The expedition was a military and political failure, and it ruined Leicester financially. Leicester was engaged in many large-scale business ventures and was one of the main backers of Francis Drake and other explorers and privateers. During the Spanish Armada, Leicester was in overall command of the English land forces. In this function, he invited Queen Elizabeth to visit her troops at Tilbury. This was the last of many events he had organised over the years, the most spectacular being the festival at his seat Kenilworth Castle in 1575 on the occasion of a three-week visit by the Queen. Leicester was a principal patron of the arts, literature, and the Elizabethan theatre.

Leicester's private life interfered with his court career and vice versa. When his first wife, Amy Robsart, fell down a flight of stairs and died in 1560, he was free to marry the queen. However, the resulting scandal very much reduced his chances in this respect. Popular rumours that he had arranged for his wife's death continued throughout his life, despite the coroner's jury's verdict of accident. For 18 years he did not remarry for Queen Elizabeth's sake and when he finally did, his new wife, Lettice Knollys, was permanently banished from court. This and the death of his only legitimate son and heir were heavy blows. Shortly after the child's death in 1584, a virulent libel known as Leicester's Commonwealth was circulated in England. It laid the foundation of a literary and historiographical tradition that often depicted Leicester as the Machiavellian "master courtier" and as a deplorable figure around Elizabeth I. More recent research has led to a reassessment of his place in Elizabethan government and society.