Cine s-a întâlnit cu Hadrian?

Hadrian ( HAY-dree-ən; born Publius Aelius Hadrianus, 24 January 76 – 10 July 138) was Roman emperor from 117 to 138. Hadrian was born in Italica, in the present-day Andalusian province of Seville in southern Spain, an Italic settlement in Hispania Baetica; his gens Aelia came from the town of Hadria in eastern Italy. He was a member of the Nerva–Antonine dynasty.

Early in his political career, Hadrian married Vibia Sabina, grandniece of the ruling emperor, Trajan, and his second cousin once removed. The marriage and Hadrian's later succession as emperor were probably promoted by Trajan's wife Pompeia Plotina. Soon after his own succession, Hadrian had four leading senators unlawfully put to death, probably because they seemed to threaten the security of his reign; this earned him the senate's lifelong enmity. He earned further disapproval by abandoning Trajan's expansionist policies and territorial gains in Mesopotamia, Assyria, Armenia, and parts of Dacia. Hadrian preferred to invest in the development of stable, defensible borders and the unification of the Roman empire's disparate peoples and subjects. He was a promoter of philhellenism.

Hadrian energetically pursued his own Imperial ideals and personal interests. He visited almost every province of the Empire, and indulged a preference for direct intervention in imperial and provincial affairs, especially building projects. He is particularly known for building Hadrian's Wall, which marked the northern limit of Britannia. In Rome itself, he rebuilt the Pantheon and constructed the vast Temple of Venus and Roma. In Egypt, he may have rebuilt the Serapeum of Alexandria. As an ardent admirer of Greek culture, he promoted Athens as the cultural capital of the Empire. His intense relationship with Greek youth Antinous and the latter's untimely death led Hadrian to establish a widespread, popular cult. Late in Hadrian's reign, he suppressed the Bar Kokhba revolt, which he saw as a failure of his universal project and philhellenic ideal.

Hadrian's last years were marred by chronic illness. His marriage had been both unhappy and childless. In 138, he adopted Antoninus Pius and nominated him as a successor, on condition that Antoninus adopt Marcus Aurelius and Lucius Verus as his own heirs. Hadrian died the same year at Baiae, and Antoninus had him deified, despite opposition from the Senate. Later historians counted him as one of Rome's so-called "Five Good Emperors", and as a benevolent autocrat. His own Senate found him remote and authoritarian. He has been described as enigmatic and contradictory, with a capacity for both great personal generosity and extreme cruelty and driven by insatiable curiosity, conceit, and ambition.

Antinous, numit și Antinoös, (greacă veche: Ἀντίνοος; c. 111 – c. 130) a fost un tânăr grec din Bitinia, favorit și iubit al împăratului roman Hadrian. După moartea sa prematură, înainte de a împlini 20 de ani, Antinous a fost zeificat la ordinul lui Hadrian, fiind venerat atât în Grecia, cât și în Occidentul latin, uneori ca zeu (θεός, theós), alteori doar ca erou (ἥρως, hḗrōs).

Se știu puține lucruri despre viața lui Antinous, deși se știe că s-a născut în Claudiopolis (azi Bolu, Turcia), în provincia romană Bithynia et Pontus. Probabil a fost prezentat lui Hadrian în 123, înainte de a fi dus în Italia pentru a urma studii superioare. El a devenit favoritul lui Hadrian în 128, când a fost luat într-o călătorie prin Imperiul Roman ca parte a suitei personale a lui Hadrian. Antinous l-a însoțit pe Hadrian în timpul participării sale la Misterele anuale din Eleusis, și a fost alături de el când a ucis leul marousian în Libia, un eveniment foarte mediatizat de împărat. În octombrie 130, în timp ce făceau parte dintr-o flotilă care naviga pe Nil, Antinous a murit în circumstanțe misterioase. Au fost avansate diverse ipoteze cu privire la modul în care a murit, de la înec accidental la sacrificiu uman intenționat sau sinucidere.

După moartea sa, Hadrian l-a zeificat pe Antinous, și a fondat un cult organizat dedicat venerării sale, care s-a răspândit în tot Imperiul. Hadrian a fondat orașul Antinoöpolis în apropierea locului morții lui Antinous, care a devenit un centru cultic pentru venerarea lui Osiris-Antinous. Hadrian a fondat, de asemenea, jocuri în memoria lui Antinous, care aveau loc atât în Antinoöpolis, cât și în Atena, Antinous devenind un simbol al visurilor lui Hadrian de pan-elenism. Cultul lui Antinoos s-a dovedit a fi unul dintre cele mai durabile și populare culte ale oamenilor divinizati din Imperiul Roman, iar evenimentele în cinstea lui au continuat să fie organizate mult după moartea lui Hadrian.

Antinous a devenit un simbol al homosexualității masculine în cultura occidentală, apărând în operele lui Oscar Wilde, Fernando Pessoa și Marguerite Yourcenar.