Cine s-a întâlnit cu Maria Ivanova Katatcharova?

Nicolae I al Rusiei (în rusă Николай I Павлович, transliterat: Nikolai I Pavlovici; n. 25 iunie/6 iulie 1796, Țarskoe Selo, Gubernia Sankt Petersburg^⁠(d), Imperiul Rus – d. 18 februarie/2 martie 1855, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost Împărat al Rusiei din 1825 până în 1855, și rege al Poloniei din 1825 până în 1831.

S-a născut la reședința imperială de la Gatcina, fiind fiul împăratului Paul I și al soției sale Sophie Marie Dorothea de Württemberg, rebotezată în Rusia ca Maria Fiodorovna. Era fratele mai mic al viitorului țar Alexandru I și al Marelui Duce Constantin Pavlovici.

Alexandru I Pavlovici Romanov (în rusă Александр I Павлович, transliterat: Aleksandr I Pavlovici; n. 12/23 decembrie 1777, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. 19 noiembrie/1 decembrie 1825, Taganrog, Imperiul Rus) a fost țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.

Alexandru s-a născut în 1777 la Sankt Petersburg, fiu al Marelui Duce Pavel Petrovici, mai târziu Pavel I al Rusiei, și al Mariei Feodorovna, fiica Ducelui de Württemberg. Alexandru a urcat pe tron după ce tatăl său a fost asasinat și a condus Rusia în perioada războaielor napoleoniene. În prima parte a domniei a încercat să introducă reforme liberale, pe când în cea de-a doua a abordat o conducere arbitrară iar o parte din vechile reforme au fost abolite. În ceea ce privește politica externă, Alexandru a obținut un succes recunoscut, câștigând numeroase campanii. În particular, sub domnia sa Rusia a obținut Finlanda, jumătatea Moldovei dintre Prut și Nistru, și o parte din Polonia. Contradicțiile misterioase ale personalității sale îl fac pe Alexandru unul din cei mai interesanți țari. Pe deasupra, moartea sa este învăluită în mister, iar locul unde se află rămășițele sale rămâne necunoscut.