Cine s-a întâlnit cu Paul Verlaine?

Paul-Marie Verlaine ( vair-LEN; French: [pɔl maʁi vɛʁlɛn]; 30 March 1844 – 8 January 1896) was a French poet, writer and critic associated with the Symbolist, Parnassianist, and Decadent movements. He is considered one of the paramount exponents of the fin de siècle in French and international poetry.

Born in Metz to a petit-bourgeois family, Verlaine bore a lifelong interest in the arts, whether literary, musical or visual. His début collection, Poèmes saturniens (1866), were released at the age of twenty-two; they were published by Alphonse Lemerre. Verlaine's tempestuous sexual relationship with young poet Arthur Rimbaud (ten years his junior and under eighteen years, and while he himself had a wife and infant son), a member of the Zutistes, aroused great controversy; the couple peregrinated throughout England and Belgium until their split in 1873, which was caused by him wounding Rimbaud with a revolver. Following trial, Verlaine was sentenced to two years in prison for battery and sodomy. During his sentence, Verlaine reverted to practising Catholicism and composed Sagesse (published 1880), Jadis et naguère (published 1884) and Parallèlement (published 1889). As his reputation grew, he became increasingly haunted by guilt and paranoia, lapsing into depression, alcohol and chemical abuse and disease, culminating in his death in Paris from acute pneumonia.

Revered for his lyrical sensibility and subtle nuance, Verlaine is acknowledged as one of the archetypical poètes maudits ('accursed poets'), a turn-of-phrase he popularised but did not coin. His promise was evident even in his early work: his engagement with musicality, fluidity, wordplay, polysemy and prosodical manipulation attracted many admirers. His diverse œuvre is highly eclectic, exploiting the characteristics of the French language; critics have noted interplays with melancholy and 'chiaroscuro', as well as a pioneering of metaphor and allegory. Beyond his apparent elegance and mellifluity is a profound introspection, resonating with many contemporary artists of his time, including those outside the literary sphere (such as Impressionist painters).

Numerous composers, including Nadia Boulanger, Claude Debussy (Clair de lune inspired the third movement of his Suite bergamasque), Frederick Delius, Gabriel Fauré (Cinq Mélodies "de Venise" and La Bonne Chanson), Léo Ferré (his album Verlaine et Rimbaud), Reynaldo Hahn, Arthur Honegger, Sigfrid Karg-Elert, Charles Koechlin, Emmanuel Chabrier (two opéras-bouffes), Poldowski, Maurice Ravel, Jeanne Rivet, Kaikhosru Shapurji Sorabji, Igor Stravinsky, Louis Vierne and others, have set Verlaine's poetry to music, or used his body of work as inspiration for their compositions. Verlaine himself was aware of this and apparently pleased; he also wrote a few operatic libretti.

He was honoured with the title of Prince of Poets in 1894 following a referendum organised by Maurice Barrès consulting various people of letters.

Citește mai mult...

Jean Nicolas Arthur Rimbaud (n. 20 octombrie 1854, Charleville^⁠(d), Champagne-Ardenne, Franța – d. 10 noiembrie 1891, Marsilia, Franța) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului.

A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le Bateau ivre" ("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar - în același timp - se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație amoroasă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.

Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză "Une Saison en enfer" ("Un anotimp în infern"), care - prin dinamismul și radicalitatea stilistică a compoziției - marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză "Les Illuminations" ("Iluminările"), creații vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenționale. În acest ciclu se găsește celebrul "Sonnet des voyelles" ("Sonetul vocalelor"), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare.

Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrând ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia. În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, în dureri sălbatice din cauza unei cangrene, la vârsta de 37 de ani.

Citește mai mult...